Anunț Ambrozia

Conform prevederilor Legii nr.62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, cu modificările şi completările ulterioare şi a H.G. nr. 707/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul distrugerii buruienii ambrozia şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfășura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor influorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcţie de locul şi suprafaţa infestată, distrugerea cu unelte agricole, smulgerea, în cazul unor suprafeţe izolate, efectuarea unor arături adânci şi discuiri pe terenurile agricole, erbicidarea, după caz.

În cazul reapariţiei focarelor de infestare ulterior acestei date sau în cazul apariţiei unor noi focare ca urmare a schimbării condiţiilor pedoclimatice se recomandă efectuarea repetată a lucrărilor de combatere pe întreaga perioadă de vegetaţie.

Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia.

scroll to top
Sari la conținut